Dumas Alexandre. Cei trei muşchetari 2/4

Citește Microsoft Azure TTS — 64-128 kbps. — Durată 27:56:33.În vremea lui Ludovic al XIII-lea, mai precis în 1626, un tânăr gascon din Tarbes, urmând povaţa părintească, porneşte spre Paris pentru a intra în slujba regelui devenind muşchetar. Toată averea lui d’Artagnan stătea în cincisprezece scuzi, un prăpădit de căluţ galben şi o scrisoare prin care tatăl său îl recomanda căpitanului muşchetarilor, domnului de Tréville, pe care îl cunoscuse odinioară. Drumul, dat fiind înfăţişarea căluţului şi firea aprigă, trufaşă a stăpânului, nu e lipsit de peripeţii: lui d'Artangan îi este luată scrisoarea în Meung. La Paris, d’Artagnan câştigă bunăvoinţa domnului de Tréville, dar nu şi uniforma de muşchetar: trebuie mai întâi să-şi facă ucenicia. Oricum, sosirea în marele oraş nu curmă şirul boroboaţelor pentru care tânărul gascon, nedeprins cu obiceiurile pariziene, pare făcut. Încă de la prima zi se vede provocat la duel – pe rând – de trei vestiţi muşchetari: nedespărţiţii Athos, Porthos şi Aramis. La vremea aceea cardinalul Richelieu interzise duelurile, ceea ce însă nu le făcea mai rare, ci poate mai discrete. Prin primejdioasa confruntare se dovedeşte începutul unei trainice prietenii: surprinşi de gărzile cardinalului (cu care muşchetarii, gărzile regelui, se aflau în permanentă duşmănie), cei patru se unesc şi îşi înfruntă curajos adversarii. Faptul că trei muşchetari, dintre care unul deja grav rănit, însoţiţi de un tânăr neexperimentat, „un copil”, au reuşit să îi înfrângă pe cinci dintre cei mai de seamă soldaţi ai cardinalului, ajunse până la urechile încântate ale regelui. Pentru d’Artagnan acesta este începutul unei faime de invidiat.